Fișa de Proiect

" TOTEMURI CU VALOARE CULTURALĂ ÎN CARTIERUL CREATIV AL BUCUREȘTIULUI "

Nota Comisiei

In locatii pretabile.
In limita bugetului maxim prevazut in regulamentul campaniei.

I. INFORMATII GENERALE DESPRE PROIECT

TOTEMURI CU VALOARE CULTURALĂ ÎN CARTIERUL CREATIV AL BUCUREȘTIULUI
Infrastructură culturală
Cartierul Creativ - zona Cișmigiu - Universitate - Gara de Nord
18 luni
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt rezidenții din Cartierul Creativ (inclusiv rezidenții actori culturali și economici). Beneficiarii indirecți sunt locuitorii Bucureștiului și turiști


Iniţiatorul proiectului
Florea
Irina Andreea


II. DESCRIEREA PROIECTULUI

Plecând de la premisa că orașul are nevoie de coagularea ofertei culturale a unor actori dintr-un anumit perimetru, în luna mai a acestui an, organizația The Institute, din care fac parte, a inițiat proiectul Cartierul Creativ al Bucureștiului. Prin activitățile pe care le propune, Cartierul Creativ e un proiect care va funcționa ca o campanie de branding pentru București, scoțând în evidență efervescența creativă care deja se petrece în acest spațiu.
Cartierul Creativ își propune să coaguleze talent românesc deja, adesea, celebru în afara țării, unul dintre obiectivele asumate fiind acela de a contribui la întărirea atribultului creativ al brandului București. Rezultatele excepționale pe care românii le au pe plan internațional în diferite domenii (film, arte plastice, muzică sau tehnologie) ne fac să credem că Bucureștiul poate fi un hub creativ regional.
Un alt obiectiv al Cartierului Creativ este acela de a crește oferta culturală a Bucureștiului astfel încât în următorii 4 ani să creștem cu 30% numărul mediu de nopți de cazare ale turiștilor străini în oraș, cu un impact economic imens pentru București.
Cartierul Creativ îți propune, pe de o parte, să atragă oameni talentați și competenți din restul țării și din Europa, și, pe de altă parte să dea un motiv în plus bucureștenilor tineri care activează în sectorul creativ/ cultural de a rămâne în București, contribuind astfel la dezvoltarea orașului din punct de vedere cultural, economic, social , educațional și la creșterea bunei sale reputații la nivel național și internațional. Ne dorim să ne mândrim cu personalități de nivel internațional care să trăiască și să lucreze în București și nu în restul lumii.
Un efect dorit al proiectului este și acela de a crește accesul tinerilor și copiiilor la produse culturale și de a genera noi tipuri de audiență, într-un context relaxat unde accesul la artă și cultură să fie facil, eliminând bariere de tip financiar sau care țin de gradul de educație și obișnuință a publicului larg în ceea ce priveste consumul cultural.
Un exemplu bun ar fi acela de a ne imagina actualul ,,Centru Vechi”, dar adăugând la oferta de tip HORECA și mici săli de cinema, galerii de artă, magazine de design , ateliere de artiști, săli de repetiții etc.
Cartierul Creativ pune în valoare identitatea culturală locală promovând activitățile și manifestările actorilor creativi locali. Pe de altă parte, ce am remarcat întocmind harta acestei zone, identificând actorii creativi din zonă și discutând cu ei, este că în perimetrul Cișmigiu – Grivița – Matache – Gara de Nord (zona proiectului) există foarte multe embleme culturale și identitare ale orașului (case, instituții culturale, magazine, grădini etc.), care nu sunt semnalizate în niciun fel.
În plus, pentru ca proiectul Cartierul Creativ să aibă impactul scontat, este nevoie de o rețea de signalistică în zonă, care să atragă atenția potențialilor consumatori că se află în Cartier.
De aceea, propunerea noastră este ca Primăria Municipiului București să realizeze și să monteze o serie de totemuri în Cartierul Creativ – o zonă centrală a orașului, care să semnalizeze aceste embleme. Ele vor include un text informativ, pentru ca publicul să afle mai multe despre obiectul/clădirea respectivă/spațiul respectiv, precum și elementele de identitate vizuală ale Cartierului Creativ, pentru a ști că face parte din acesta. Aceste totemuri vor funcționa și ca un sistem de afișaj pentru proiectele și pentru calendarul de evenimente al Cartierului Creativ. Pentru a crește vizibilitatea proiectului, propunerea noastră este ca pentru designul acestor totemuri să fie organizat un concurs (internațional).
Cartierul Creativ în general, iar aceste totemuri în mod particular, își doresc o lărgire, justificată, a ceea ce astazi este Centrul Vechi.
Proiectul se înscrie în domeniul de infrastructură culturală.
Grupurile țintă identificate în proiect se impart în două categorii – beneficiari direcți și beneficiari indirecți.
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt rezidenții din Cartierul Creativ (inclusiv rezidenții actori culturali și economici). Beneficiarii indirecți sunt locuitorii Bucureștiului și turiștii, care au ocazia să afle despre valoarea culturală și istorică a unor embleme identitare ale orașului.
Acțiunile care ar trebui întreprinse sunt:
1. Management de proiect, printr-o echipă dedicată
2. Identificarea spațiilor/clădirilor emblemă, în dreptul cărora vor fi amplasate totemurile.
3. Elaborare regulament concurs design totemuri
4. Implementare concurs
5. Selecție câștigători
6. Centralizare și structurare informații panotaj, inclusiv a calendarului de evenimente din Cartierul Creativ
7. Realizarea totemurilor
8. Amplasarea acestora
9. Promovarea acțiunii în rândul locuitorilor și al turiștilor.
Este important pentru locuitorii unui oraș să îi cunoască istoria, identitatea, valorile culturale reprezentative. În București există nenumărate embleme relevante din punct de vedere cultural și identitar, despre care însă locuitorii știu foarte puține lucruri. Cred că este importantă această recuperare a spațiilor, monumentelor, zonelor istorice, prin implementarea proiectului. Relația bucureștenilor cu Bucureștiul este una superficială, una dintre cauze fiind că 49% dintre actualii locuitori sunt de fapt recent stabiliți în oraș (sunt prima generație de bucureșteni, pentru familia lor) – studiu realizat în 2016, cu ocazia elaborării dosarului de candidatură a orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană. Este un motiv în plus pentru a crede că orice acțiune care mărește gradul de cunoaștere și apreciere a orașului poate avea efecte importante, benefice, pentru București.
În plus, proiectul poate duce inclusiv la crearea unor noi trasee turistice, nu doar pentru vizitatorii din afara orașului, ci chiar pentru locuitori.
Beneficiile obținute prin implementarea proiectului sunt:
1. Dezvoltarea spațiilor existente și redescoperirea clădirilor, a monumentelor, a spațiilor publice sau a zonelor relevante pentru identitatea și istoria locală.
2. Valorificarea și promovarea clădirilor, a monumentelor, a spațiilor publice sau a zonelor relevante pentru identitatea și istoria locală.
3. Atragerea unui public nou în zonă, care să descopere aceste monumente, spații publice sau zone relevante pentru identitatea și istoria locală.


III. BUGETUL ESTIMATIV AL PROIECTULUI

100.000 – 200.000 Euro, în funcție de numărul de locații alese și de numărul de totemuri realizate.